Consilierea are un caracter formativ, se axează pe dezvoltarea unor abilităţi practice sau personale, în timp ce psihoterapia se concentrează pe suferinţa interioară (tristeţe, anxietate, durere, doliu sau separare, frici, compulsii, atacuri de panică, ş.a.).

Astfel, prin consiliere parentala se urmăreşte : autocunoaşterea, optimizarea şi dezvoltarea personală, respectiv adaptarea cat mai eficientă a părinților la schimbările prin care trece copilul. 

Consilierul îi ajută pe părinți să gestioneze situaţiile de criză şi îi asistă în găsirea unei soluţii la problema cu care se confruntă.

Consilierea parentala se adresează situațiilor în care:

• apare confuzia sau nesiguranța, nevoia de validare sau verificare a anumitor credințe, așteptări sau informații;
• apare o nevoie de a înțelege ce e “normal” în dezvoltarea copilului; 
• este nevoie de a înțelege ce se petrece cu copilul sau adolescentul la un moment dat în dezvoltarea sa și cum s-a ajuns acolo;
• apare nevoia de a întelege dacă atitudinea și comportamentul părinților față de copil sunt constructive și hrănitoare.

În cadrul ședințelor de consiliere parentală, psihologul asigură un climat non-judicativ, susține și validează emoțiile părinților iar rolul său este de a înțelege blocajul și de a ajuta la găsirea celor mai potrivite soluții.