Părintele cu atașament nesigur poate crește un copil cu atașament sigur? Da! Și atât de frumos deoarece ne vorbește despre puterea atașamentului părinte – copil.
Sigur, premisele teoretice și practice ne indică mai degrabă că nu se poate. Cum să creez ceva ce nu am văzut? Dar experiența clinică ne-a arătat că părinți cu atașament nesecurizat pot crește uneori copii securizați. Asta se întâmplă când au ajutor, celălalt părinte e prezent, încep să conștientizeze propriile dureri și merg la psihoterapie să lucreze și/sau când nesiguranța nu e foarte mare. Terapeuții sunt umiți de fiecare dată să observe ce poate face iubirea de părinte pentru copil: poate să îi creeze un spațiu mai securizat de unde poate acționa pentru copilul său, un spațiu pe care nu îl are, o expandare emoțională de care poate nu e capabil în relația cu sinele sau cu partenerul. E extraordinară puterea atașamentului față de un copil. E similar cu ceea ce experimentăm în cabinet ca terapeuți, în relațiile cu clienții noștri față de care avem un atașament similar cu cel părinte – copil și în care avem responsabilitatea să alinăm, să protejăm, să creștem fără să așteptăm în schimb un comportament reciproc.
Nevoia de atașament dispare dacă ne-am vindecat toate rănile și traumele din copilărie?
Nu, deoarece nevoia de iubire și protecție nu are legătură cu rănile, ci cu normalitatea. Atașamentul este pentru sănătatea emoțională similar cu ceea ce reprezintă hrana pentru corpul fizic. Este o nevoie firească, necesară fără de care nu se poate merge mai departe. Toți avem nevoie de cineva care să ne iubească și lângă care să ne simțim în siguranță. Nu ne punem probleme dacă trebuie să respirăm sau dacă e rușinos să mâncăm atunci când ne e foame. E similar și atașamentul: nu e o opțiune, nu e un accesoriu, este înscris în codul nostru genetic fie că vrem să recunoaștem sau nu. Ne face mai puternici!