simona-mocioi

Simona Mocioi

Psihoterapeut

 Cabinet București / Online

×
×
  • Despre

Nume și titlu profesional

Psih. Simona Mocioi, MSc

Psihoterapie Sistemică Centrată pe Emoții (EFT)

Consiliere psihologică cognitiv-comportamentală (CBT)

Specializări și arii de interes

Psihoterapie individuală și de cuplu

Consiliere psihologică cognitiv-comportamentală

Psihoterapie și Consiliere adresată persoanelor din comunitatea LGBTQ+

Consiliere pentru implementarea unui stil de viață sănătos

Experiență profesională

Peste 9 ani de experiență în lucrul cu persoanele, cuplurile și familiile, Membru ICEEFT din 2018.

Abordarea terapeutică

Abordarea mea este una caldă și empatică, centrată pe relație (cu sinele sau cu cei apropiați), dar structurată, bazată pe dovezi științifice și cu accent pe eficiență.

De ce ai ales această profesie?

Drumul meu în această profesie a început mai târziu, la vârsta maturității, când am început să simt nevoia unei vieți profesionale cu sens, de a contribui într-un anume fel la binele celor din jurul meu, iar acest sens a fost, pentru mine, acela de a fi parte din drumul oamenilor spre relații mai bune (în cuplu, în familii dar și individual).

Ce te motivează în munca ta cu clienții?

Satisfacția mea profesională vine din relațiile trainice si de durată pe care le stabilesc cu clienții mei, relații care durează și după încheierea procesului terapeutic.

Un mesaj personal/motivational

”Când renunț la ceea ce sunt, devin ceea ce aș putea fi” (Lao Tzu) – uneori trebuie să ieșim din vechile tipare pentru a putea să ne transformăm viața. Eu sunt aici ca să te ajut.

Disponibilitate programări

Disponibilă pentru ședințe online și în persoană.

Paragraf incheiere – de ce să se programeze la o sesiune cu tine?

Intră acum pe efthub.ro și programează o primă ședință cu mine, un prim pas spre ceea ce ai putea fi.

Program

LUNI: 13:00-19:00 Cabinet București / Online

 

Tarife

SERVICIIDURATAPRET
PSIHOTERAPIE INDIVIDUALĂ50 MIN300 RON