Programarea dumneavoastră a fost înregistrată cu numărul .
Pentru data: la ora
Veți primi un email cu detaliile acesteia.
Vă rugăm să contactați clinica în timp util dacă nu puteți ajunge la ora stabilită.
A fost o eroare la adăugarea programării în sistem.
Vă rugăm reluați procesul de creare a programării selectând altă dată și altă oră.
Despre
Sunt Irina Rusu, psihoterapeut specialist în terapie sistemică de familie şi cuplu, supervizor și formator acreditat de către Colegiul Psihologilor din Romania și psihoterapeut centrat pe emoții acreditat de către Centrul Internațional de Excelență în Terapia Centrată pe Emoții din Ottawa (Canada).
Am început drumul ca psihoterapeut cu o primă formare în terapie de cuplu și familie în cadrul școlii de formare sistemice din Iași. Viziunea sistemică a fost completată, câțiva ani mai târziu, de o nouă formare în terapia centrată pe emoții.
Practic în cabinet terapia individuală, de cuplu și de familie și constat că timpul a trecut repede și se împlinesc 14 ani de când însoțesc clienții în procesul terapeutic. Mă consider un ”tovarăș bun de drum” pentru aceștia și sunt alaturi de ei cu acceptare, curiozitate și grijă, ajutându-i să interacționeze diferit cu ei și cu cei care contează în viața lor.
Ca trainer, ofer din cunoștințele și experiența clinică viitorilor psihoterapeuți pe care îi formez și mă dedic acestora în a le insufla atitudinile de bază în practicarea psihoterapiei și anume, respect, responsabilitate, nonjudicativitate, umanitate. Fără acestea, este greu să dezvolți o relație terapeutică sănatoasă, bază obligatorie pentru schimbare.
Sunt alături de colegii aflați la început de drum, în calitate de supervizor, pentru a le oferi spijin și ghidaj atunci când practica din cabinet se îngreunează și pentru a le fi aproape în procesul de conturare a sinelui terapeutic.
Sunt un psihoterapeut al relațiilor și viziunea umanistă în care legăturile emoționale dintre oameni sunt importante pentru calitatea vieții, se regăsește în toate rolurile pe care le am. Relațiile în care ne simtim înțeleși, acceptati, iubiti, admirati, sunt cele care ne aduc creștere, curaj, valoare și ne fac să ne simțim “acasă”, acest sentiment pe care toti îl căutăm și care este opusul sentimentului că suntem “pierduți, rătăciți, confuzi”.
Construirea relațiilor definite de siguranță și conectare reprezintă obiectivul terapeutic general pe care îl urmăresc în cabinet și atingerea lui aduce de fiecare dată recunoștintă, bucurie și sens.
Cred că nimic nu este întâmplator și dacă este să ne întâlnim, la un moment dat, în cabinet sau în sala de training, experiența va fi una valoroasă pentru amândoi.
Program
VINERI: 10.00 – 11.30 | Cabinet Iași / Online |
Tarife
SERVICII | DURATA | PRET |
PSIHOTERAPIE INDIVIDUALĂ | 50 MIN | 300 RON |
PSIHOTERAPIE DE CUPLU ȘI FAMILIE | 75 MIN | 400 RON |
CONSILIERE PSIHOLOGICĂ | 50 MIN | 200 RON |
CONSILIERE PREMARITALĂ | 50 MIN | 220 RON |
CONSILIERE PARENTALĂ | 50 MIN | 220 RON |